Comunicat de presa proiect “From Hobby To Business” finantat prin Programul TiA

logo mediuIn perioada ianuarie – iulie 2013 Asociatia Un Zambet Bacau va sprijini grupul de initiativa in implementarea proiectul “From Hobby To Business” in cadrul caruia tineri din mediul rural al Judetului Bacau vor invata care sunt  pasii necesari pentru a transforma pasiunea de a crea obiecte handmade intr-o afacere de succes.
Reducerea somajului este una din marile provocari ale guvernelor din lume, crearea de locuri de munca pentru tineri devenind astfel o prioritate. In acest cadru al eforturilor de stimulare a angajarii si crearii de noi locuri de munca, antreprenoriatul incepe a fi acceptat ca o masura si un element important in strategiile de creare de locuri de munca, de imbunatatirea nivelului de trai si stimularea independentei economice a tinerilor. Este o abordare inovatoare in vederea integrarii tinerilor in piata muncii cotidiane, aflata in permanenta schimbare.
In acest context apare necesitatea introducerii unor abordari inovative in ceea ce priveste dezvoltarea abilitatilor de viata si a celor practice pentru facilitarea integrarii pe piata muncii cu scopul final de crestere a calitatii vietii tinerilor din mediul rural.
Plecand de la aceste fundamente Asociatia “Un Zambet Bacau” sprijina grupul de initiativa in implementarea proiectului “From Hobby To Business”, finantat prin Programul Tineret in Actiune, Actiunea 1.2. Initiative ale Tinerilor.
 In cadrul acestui proiect vor fi implicati minim 80 de tineri cu scopul de a-si dezvolta creativitatea si de a invata cum sa puna bazele unei afaceri de succes pornind de la pasiunea lor de a crea obiecte handmade.
Principalele activitati ale proiectului presupun desfasurarea unor ateliere de formare competente si abilitati practice in cadrul programului „Tolba tanarului antreprenor”, desfasurarea unor ateliere de arta si creatie in mediul rural si organizarea unui targ de obiecte handmade cu rolul de a sustine tinerii mesteri, de a-i incuraja si de a le oferi incredere in fortele proprii.
Activitatile planificate au la baza metode de educatie non-formala prin care tinerii isi vor pune in valoare talentul, imaginatia, priceperea si indemanarea, isi vor dezvolta potentialul creativ si vor fi sprijiniti in demersul lor de a initia o activitate care sa le asigure independenta financiara.
In vederea implementarii proiectului va rugam sa sustineti initiativa grupului de tineri si a Asociatiei „Un Zambet” de a promova proiectul in comunitatile din mediul rural al judetului Bacau.
 
Web: www.antreprenoriat.asociatiaunzambet.ro

Comments are closed.

You must be logged in to post a comment.