COMUNICAT DE PRESĂ “Step by step”

COMUNICAT DE PRESĂ 

Serviciul European de Voluntariat

 PROIECT “STEP BY STEP”

Trei voluntari ai Serviciului European de Voluntariat vor desfășura timp de 1 an activități pentru copiii si tinerii din Bacău.

 

Asociația Un Zambet Bacău derulează un nou proiect sub egida programului Tineret în Acțiune, acțiunea 2- Serviciul European de Voluntariat, finanțat de Comisia Europeană, in perioada 01 ianuarie 2014 – 30 octombrie 2015.

Proiectul ”Step by Step” se desfășoară în jurul a 3 voluntari provenind din Portugalia (Dinarte Gonçalo Barros Sousa și João Simões e Sacramento e Alves) si Moldova (Sabina Roibu) care efectueaza un stagiu de 12 luni in Bacău , stagiul lor începând în data de 1 iulie 2014 și finalizându-se  pe 1 august 2015. Prin acest proiect promovăm cetățenia activă și responsabilă, diversitatea culturală, includerea persoanelor cu oportunități reduse, promovarea explicită a educației non-formale și a conceptului de voluntariat, activități desfășurate în mediul rural, având ca obiectiv implicarea tinerilor din mediul rural, dezvoltarea abilităților necesare pentru angajare/ antreprenoriat.

 

Titlul ales nu este întâmplator, experiența pe care o vor acumula tinerii voluntari în cele 12 luni de stagiu în Bacău, România, reprezentând un drum „inițiatic” pe care ei vor păși „pas cu pas” (”Step by Step”), pregătindu-se astfel pentru ceea ce le va pregăti viitorul.

 

Printre activitățile propuse, se numără promovarea voluntariatului în rândul tinerilor din mediul rural, organizarea unor activități culturale, cum ar fi ateliere de lucru, animație stradală, piese de teatru etc., organizarea unor ateliere de creație pentru copii (origami, face painting, quilling, decoupage, etc.), ateliere de dezvoltare personală (limbaj non-verbal, public speaking, managementul timpului etc.), organizarea atelierelor de dansuri tradiționale românești și dansuri specifice zonelor din care provin voluntarii. Activitățile și metodele utilizate susțin și încurajeaă solidaritatea, toleranța, înțelegerea reciprocă, cooperarea.

 

Prin interacțiunea susținută și continuă dintre  copii, tineri și voluntari, prin metodele și instrumentele folosite,  toți cei implicați vor învăța să lucreze  împreună în echipă, vor face schimb de informații, se vor cunoaște, se vor înțelege unii pe ceilalți, vor crea împreună o experiență de viață unică ce îi va face să înțeleagă importanța implicării în viața comunității,  de a fi  cetățeni activi și responsabili, fiecare tânăr devenind astfel un multplicator de informație în comunitatea din care provine.

 

Asociația Un Zâmbet Bacău este o organizație ce sprijină tinerii în procesul de dezvoltare personală prin organizarea de proiecte și activități bazate pe metode de educație nonformală.

 

În vederea unei bune desfășurări a proiectului, rugăm susținerea inițiativei Asociației Un Zâmbet Bacău în implementarea acestuia și promovarea evenimentelor publice organizate de participanții la proiect.   Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați persoana responsabilă de proiect:

 

 

 

Alina Gheorghita – Manager Proiect
Tel: 0745.315.951
E-mail: asociatiaunzambet@yahoo.com
Facebook: Asociatia Un Zambet Bacau

 

Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceasta comunicare reflecta doar opinia autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.

 

Comments are closed.

You must be logged in to post a comment.