INVITAȚIE – MASĂ ROTUNDĂ „PROIECTELE CANDIDAȚILOR LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE PENTRU TINERII DIN ROMÂNIA”

Stimată Doamnă/Stimate domnule,

 

Romanian Youth Movement for Democracy împreună cu Un Zâmbet Bacău au deosebita plăcere de a vă invita la masa rotundă pe tema „Proiectele candidaților la alegerile prezidențiale pentru tinerii din România”, organizată în cadrul proiectului Cetățeni Activi pentru Bacău – www.bacaulactiv.ro, finanțat prin graturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG din România.

Preambul

Actuala campanie electorală a adus în atenția publicului din România mai multe dezvăluiri “picante” decât planuri concrete pentru țară ale viitorului președinte. Mesajele transmise prin intermediul mass media conțin o multitudine de referiri la aspecte ce țin de viața personală sau implicarea candidaților în diverse activități mai mult sau mai puțin relevante pentru actuala candidatură. Acestea evită tratarea directă și oferirea de soluții concrete la problemele românilor și, în special, ale tinerilor, precum șomajul, perspectivele acestora de dezvoltare profesională, abandonul școlar, susținerea antreprenorilor debutanți ș.m.m. Tinerii români își doresc din partea candidaților planuri concrete și promisiuni realizabile, însă, cel puțin la nivel mediatic, acestea nu par a fi printre preocupările principale ale candidaților.

 

În acest sens, asociația RYMD a decis să invite reprezentanții candidaților la alegerile prezidențiale din județul Bacău la masa rotundă „Proiectele candidaților la prezidențiale pentru tinerii din România” pentru a transmite mesajele relevante referitoare la planurile acestora pentru cei ce reprezintă aproape 30% din totalul populației țării noastre.

 

Structura întâlnirii

Masa rotundă va avea loc joi, 30 octombrie 2014, în incinta cafenelei Subway 2, din strada Războieni, nr. 28, începând cu ora 14:30.  La aceasta vor fi invitați reprezentanți cu experiență politică ai tuturor candidaților la prezidențiale. Discuțiile vor fi conturate în jurul a opt întrebări pregătite de organizatori și transmise în atenția invitaților până marți, la ora 18. Pentru fiecare întrebare, reprezentanții candidaților vor avea câte trei minute pentru a oferi un răspuns cu privire la viziunea candidatului pe care îl susține. La eveniment sunt așteptați să participe tineri, liceeni și studenți din județul Bacău.

 

Așteptăm confirmarea dumneavoastră până miercuri, 29 octombrie 2014, ora 16, la adresa de email mariandamoc@rymd.ro sau numărul de telefon 0724 88 60 65.

 

Vă mulțumim!

 

Marian Dămoc

Manager Proiect „Cetățeni Activi pentru Bacău”, www.bacaulactiv.ro

Asociația Romanian Youth Movement for Democracy, www.rymd.ro

mariandamoc@rymd.ro

0724 886 065 / 0747 476 836

 

 

* Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org şi www.fondong.fdsc.ro .

Comments are closed.

You must be logged in to post a comment.